Echipa Steaua Roşie Belgrad a fost împiedicată să intre în Kosovo unde urma să dispute un meci din Cupa Serbiei cu o formaţie locală, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serbia nu recunoaşte independenţa regiunii Kosovo, proclamată în 2008.

Steaua Roşie urma să întâlnească în nordul Kosovo echipa Trepca, formată din sârbi, dar autocarul campioanei Serbiei a fost întâmpinat de un amplu dispozitiv poliţienesc la punctul de frontieră de la Jarinje.

"Ni s-a interzis intrarea, în ciuda recomandărilor FIFA de a autoriza disputarea meciului. Instituţiile din Kosovo au rămas surde la aceste recomandări", a declarat Zvezdan Terzici, directorul clubului sârb.

Pe de altă parte, autorităţile din Kosovo spun că meciul nu poate să se dispute deoarece echipa Trepca nu este recunoscută de federaţia locală.

"Nu vom permite ca meciul să se dispute deoarece în caz contrar toate proncipiile sportive, respectiv statutele şi integritatea teritorială a statului vor fi încălcate", a declarat Eroll Salihu, secretarul general al federaţiei din Kosovo, presei din această ţară.

Partiva va avea loc până la urmă, dar la Belgrad, joi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.