Franţuzoaica Stéphanie Frappart, care a arbitrat, sâmbătă, finala Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena şi Aris Salonic, a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii.
În decurs de 20 de minute, Stéphanie Frappart a acordat trei cartonaşe roşii. Primul a venit în minutul 51, când fundaşul lui Panathinaikos, Giannis Kostsiras, a fost eliminat pentru al doilea avertisment. Un sfert de oră mai târziu, mijlocaşul lui Aris, Vladimir Darida, a fost eliminat pentru un al doilea cartonaş, înainte ca un alt mijlocaş de la Aris, Sepp Mvondo, să fie eliminat pentru un roşu direct cinci minute mai târziu.
La finalul meciului, Stéphanie Frappart a trebuit să fie evacuată de poliţie, în timp ce jucătorii şi staff-ul lui Aris protestau vehement la adresa ei. Preşedintele Aris, Theodoros Karypidis, a fost unul dintre cei mai vehemenţi la adresa arbitrei.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Meciul de pe stadionul Panthessaliko s-a disputat fără spectatori.
Panathinaikos a câştigat trofeul, prin golul marcat de Giorgos Vagianidis în minutul 90+7.
Este pentru a 20-a oară când Panathinaikos câştigă trofeul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.