FC Dinamo a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile atacantului sloven Marko Nunic, în vârstă de 28 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nunic, legitimat ultima dată la clubul grec AE Larissa, a semnat un contract cu Dinamo până la finalul acestui sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă un an.

Noul jucător dinamovist a trecut testele medicale şi a intrat în programul de pregătire stabilit de antrenorul Mircea Rednic înaintea deplasării la Sfântu Gheorghe pentru duelul cu Sepsi (Liga 1, etapa a 14-a).

Născut la 16 martie 1993, Marko Nunic şi-a început cariera la Olimpija Ljubljana, a evoluat în campionatul din Slovenia pentru Radomlje, Sencur, Aluminij, Zavrc şi Gorica, iar în vara anului 2018 a făcut pasul în prima ligă a Greciei, la AE Larissa. 14 meciuri a jucat Marko Nunic pentru AE Larissa în sezonul trecut, 12 în campionat şi două în Cupa Greciei. A marcat două goluri în prima ligă din Grecia, în luna martie a acestui an, în partidele Apollon Smirnis vs AE Larissa 0-2 şi AE Larissa vs Olympiakos 1-3.

La Dinamo, Nunic va purta tricoul cu numărul 93.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.