Simona Halep şi-a prezentat trofeul câştigat la Wimbledon, la Constanţa, în Piaţa Ovidiu, în faţa a mii de oameni, după ce a prezentat premiul din capitala londoneză pe străzile localităţii de la malul mării într-un autobuz etajat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La ceremonia din Piaţa Ovidiu, tânăra Mara Berechet a cântat imnul României, alături de toţi oamenii din piaţă, în onoarea Simonei Halep.

Simona Halep a mulţumit oamenilor din Constanţa, antrenorilor şi familiei, subliniind că are un invitat special la ceremonie, pe nepoţica ei.

"Sunt foarte emoţionată că au venit atâţia oameni să vadă acest trofeu. Drumul nu a fost uşor. Toţi copiii să creadă în ei, să creadă că nimic nu este imposibil, vă mulţumesc că sunteţi alături de mine", a spus Halep, care şi-a luat în braţe nepoţica de trei ani, Tania.

La finalul ceremoniei, Halep, alături de câţiva copii, au aruncat mingi de tenis cu autograful sportivei înspre public.

În Piaţa Ovidiu a avut loc un concert susţinut de Ştefan Ştiucă & The Mob, iar la sosirea Simonei un elicopter a survolat piaţa şi a aruncat petale de trandafiri.

Pe data de 13 iulie, Simona Halep a câştigat turneul de tenis de la Wimbledon, după ce a învins-o în finală pe Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.