Simona Halep joacă şi la dublu la Eastbourne, alături de Raluca Olaru

Simona Halep joacă şi la dublu la Eastbourne, alături de Raluca Olaru

Sportiva Simona Halep va juca la turneul de categorie Premier de la Eastbourne şi la dublu, alături de Raluca Olaru.

Cele două românce vor întâlni în primul tur echipa Gabriela Dabrowski/Yifan Xu (Canada/China), cap de serie numărul 1.

La simplu, Halep, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 6, va evolua direct în turul al doilea, fază în care o va întâlni pe sportiva italiană Camila Giorgi, locul 39 WTA, sau pe Su-Wei Hsieh din Taiwan, locul 28 WTA.

La Eastbourne participă şi Mihaela Buzărnescu, locul 42 WTA, care o va avea ca adversară în prima manşă pe letona Jelena Ostapenko, locul 37 WTA.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră