Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, va evolua cu Elena Ribakina din Kazahstan, locul 19 WTA, sâmbătă, de la ora 17.00, în finala turneului de la Dubai. Pentru Simona Halep aceasta este finala cu numărul 37 din carieră, a doua la Dubai

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Halep va evolua în finală, prima disputată după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, anul trecut, cu Elena Ribakina din Kazahstan, locul 19 WTA, în vârstă de 20 de ani.

Simona Halep a abandonat meciul contra Elenei Ribakina din optimile de finală ale turneului de la Wuhan, ediţia 2019, singura lor întâlnire.

Halep s-a accidentat la spate în ghemul al nouălea, la scorul de 4-4. Ea a cerut time-out medical, în pauza de la 4-5. Românca a început ghemul al zecelea, dar nu a putut servi normal şi s-a retras, la 30-30.

Calificarea în finală este recompensată la Dubai cu un premiu de 372.200 de dolari şi cu 305 puncte WTA. Învingătoarea va primi 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA.

Finalele jucate până acum de Simona Halep sunt următoarele:

Titluri WTA de simplu: 19 - Wimbledon (Grand Slam) - 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 - Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.