Mijlocaşul internaţional sârb al echipei Lazio, Sergej Milinkovic-Savic, a cerut conducerii sale să plece la clubul Al-Hilal din Arabia Saudită, a anunţat, luni, patronul echipei italiene, Claudio Lotito.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un interviu acordat publicaţiei online Tag24, Lotito a afirmat că Milinkovic-Savic, în vârstă de 28 de ani, l-a implorat să îl lase să "schimbe aerul" după opt ani petrecuţi la Roma. Un astfel de transfer i-ar putea aduce 60 de milioane de euro net în trei sezoane în Arabia Saudită.

Presa italiană anunţă că Al-Hilal a acceptat să plătească 40 de milioane de euro pentru mijlocaşul sârb, care mai are un an de contract cu Lazio.

Preşedintele lui Lazio a declarat că Lazio a primit o ofertă "puţin sub 50 de milioane de euro".

"Am făcut tot ce am putut pentru a-l păstra, dar când el cere să plece din motive personale, ce pot face?", a comentat Lotito.

Jucătorul a fost unul dintre principalii artizani ai faptului că Lazio lui Maurizio Sarri a terminat pe locul 2 în Serie A şi s-a calificat în Liga Campionilor în sezonul trecut.

Un jucător adorat de fani, Milinkovic-Savic a marcat 69 de goluri în 341 de apariţii de când a ajuns la Lazio pentru 10 milioane de euro în 2015. El a câştigat Cupa Italiei 2019 şi două Supercupe ale Italiei (2017 şi 2019).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.