Serie A: AC Milan a dispus de Torino, scor 3-2

Serie A: AC Milan a dispus de Torino, scor 3-2

Echipa italiană AC Milan a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 3-2, gruparea Torino, în etapa a 30-a din Serie A.

Strahinja Pavlovic a marcat primul gol al lui Milan în înfruntarea cu ”taurii” torinezi. Era minutul 36, însă oaspeţii au egalat în minutul 44, prin Giovanni Simeone şi a fost 1-1 la pauză. Elevii lui Allegri au trecut la conducere în minutul 54, odată cu reuşita lui Adrien Rabiot, iar două minute mai târziu au făcut 3-1, prin Youssouf Fofana.Nikola Vlasic a redus din diferenţă, printr-un penalti transformat în minutul 83, dar oaspeţii nu au mai avut forţa de a egala şi AC Milan s-a impus cu 3-2 în faţa lui Torino.

Milanezii sunt pe doi în clasament, cu 63 de puncte, apropiindu-se la cinci lungimi de liderul Inter. Torino e a 14-a cu 33 de puncte.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră