Portarul de rezervă al echipei Paris Saint-Germain, Sergio Rico, a declarat că se simte foarte bine la patru luni după ce a suferit un grav accident la călărie şi a subliniat că vrea să revină în lot înainte de finalul sezonului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un interviu difuzat pe site-ul PSG, portarul a confirmat că se află pe drumul cel bun. "Mă simt foarte bine. Procesul de recuperare decurge destul de bine. Sunt foarte fericit şi văd că mă simt din ce în ce mai bine, că sunt puţin mai puternic în fiecare zi".

Aceasta a fost prima apariţie mediatică a spaniolului după ce a căzut de pe cal pe 28 mai. Călcat de cal, el a petrecut 83 de zile în spitalul din Sevilla, primele 37 la terapie intensivă. El nu are sechele, în ciuda unui raport medical în care se preciza că a fost la "o jumătate de centimetru de moarte".

Complet apt şi fără probleme neurologice, Rico explică faptul că s-a gândit la fotbal imediat când s-a trezit. "Este tot ce am făcut vreodată, aşa că am întrebat imediat dacă voi putea juca din nou. Am un test medical pe 22 septembrie pentru a vedea cum decurge recuperarea mea. Sper să pot începe să fac din nou sport imediat după aceea. Obiectivul meu final este să fiu alături de echipa înainte de finalul sezonului".

În orice caz, coechipierii săi îi aşteaptă cu nerăbdare revenirea, după cum a confirmat Marquinhos, trimiţând un mesaj în numele tuturor jucătorilor. Rico a fost, de asemenea, emoţionat de numeroasele manifestări de afecţiune din partea clubului. "Sunt emoţionat când văd asta. Am primit multe mesaje de la coechipieri, de la oamenii din club şi de la preşedinte, toţi mi-au transmis sprijinul lor. Şi-au făcut timp din vacanţa lor pentru a o face, iar asta înseamnă mult pentru mine", a mai spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.