Fundaşul Sergio Ramos este disponibil de la finalul contractului cu PSG, la 1 iulie, şi nu-şi va continua cariera la Sevilla FC, clubul unde a jucat pentru prima dată fotbal profesionist (1996-2005).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sergio Ramos nu este o opţiune pentru Sevilla în acest moment. Este un jucător magnific, un produs al sistemului nostru de tineret, dar nu există nimic între el şi Sevilla", a declarat vicepreşedintele clubului andaluz, Maria del Nido Carrasco, luni seară, la gala La Liga, potrivit Marca.

Numele fostului internaţional spaniol (37 de ani, 180 de selecţii) este vehiculat la Inter Miami, unde s-ar putea reîntâlni cu Lionel Messi, coechipierul său la PSG în ultimele două sezoane.

Argentinianul se afla şi el la final de contract şi a ales să joace în MLS în sezonul viitor, în franciza condusă de David Beckham, un alt fost jucător al lui PSG (2013). Englezul îl cunoaşte bine pe Sergio Ramos, deoarece a jucat alături de el la Real Madrid între 2005 şi 2007.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.