Căpitanul echipei de FedCup a României, Florin Segărceanu, a declarat, miercuri, că sentimental ar fi capabil să accepte o propunere venită din partea Simonei Halep de a-i fi antrenor, dar consideră că sportiva are nevoie de un tehnician mai tânăr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Segărceau nu crede în varianta ca Andrei Pavel să devină antrenorul lui Halep.

„E o întrebare foarte dificilă. Cu sufletul aş face acest lucru, dar nu este uşor. Simona cred că are nevoie de cineva poate mai tânăr, mai dinamic, mie îmi place poziţia de căpitan la Fed Cup şi dacă are nevoie sunt alături de ea. Andrei Pavel este într-o altă etapă. Lucrează cu Marius Copil, au reuşit să se cunoască foarte bine au avut performanţe şi nu cred că se pune problema să plece. Eu cred că la Marius Copil maturizarea a venit un pic mai târziu şi alături de Andrei cred că va avea un an foarte bun”, a spus Segărceanu.

El consideră că Simona Halep va trebui să găsească un antrenor cu care să se înţeleagă foarte bine, să existe o chimie între ei: „Este o decizie dificilă pentru că Daren Cahill are o carte de vizită extraordinară, a dovedit şi cu Simona că a reuşit să scoată tot ce e mai bun din jocul ei şi a progresat foarte mult. De aceea este foarte greu să te gândeşti la o altă persoană. Eu sunt încrezător pentru că Simona s-a maturziat foarte mult, a învăţa foarte mult de la Daren şi cred că o să vină natural următoarea decizie. Nu am cum să  fac eu o recomandare. Sunt antrenori buni care au avut rezultate, ea trebuie să găsească următorul antrenor, să se înţeleagă, trebuie să fie o chimie. E o decizie importantă şi nu se poate lua peste noapte. O să urmeze o perioadă în care o să se antreneze singură, dacă este în ţară şi vrea eu o să o ajut cu mare plăcere şi pas cu pas va lua o decizie”.

Florin Segărceanu, Ilie Năstase, Simona Halep, Virginia Ruzici şi Marius Copil s-au aflat printre invitaţii omului de afaceri Ion Ţiriac la un eveniment prin care acesta a marcat 5 ani de Ţiriac Collection.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.