Francezul Sebastien Ogier (M Sport) a câştigat, duminică, pentru a şasea oară consecutiv Campionatul Mondial de Raliuri.
Ultima etapă a sezonului, Raliul Australiei, a fost câştigată de finlandezul Jari-Matti Latvala, ceea ce i-a adus titlul la constructori echipei Toyota Gazoo Racing.
Ogier a obţinut titlul mondial cu un total de 219 puncte. Belgianul Thierry Neuville (Hyundai), care a abandonat la Raliul Australiei, a încheiat sezonul pe locul doi, cu 201 puncte, iar estonul Ott Tanak (Toyota), care de asemenea a abandonat, a terminat sezonul pe poziţia a treia, cu 181 de puncte.




























