Câştigătorul de opt ori al Cupei Mondiale, schiorul Marcel Hirscher, a anunţat pe Instagram că îşi amână revenirea pentru ianuarie, chiar înainte de Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina (6-22 februarie).
„Se înregistrează progrese. Precizia se îmbunătăţeşte. Voi reveni în ianuarie”, a scris sâmbătă seara schiorul în vârstă de 36 de ani, care s-a îmbolnăvit în octombrie şi a renunţat să participe la proba de uriaş de deschidere a Cupei Mondiale de schi de la Sölden (Austria), apoi la slalomul de la Levi (Finlanda).
Hirscher, considerat de mulţi drept cel mai bun schior din istorie, cu cele opt globuri de cristal (record) şi 67 de victorii în Cupa Mondială, a încercat iarna trecută să revină la cel mai înalt nivel la 35 de ani, după cinci ani fără competiţii.
Dar după doar trei curse în Cupa Mondială, în care a terminat departe de cei mai buni, austriacul, care concurează acum pentru Olanda, şi-a rupt ligamentul încrucişat anterior al genunchiului stâng în timpul unui antrenament, ceea ce a marcat sfârşitul sezonului său şi a aruncat o mare îndoială asupra continuării carierei sale. În iunie, el a anunţat că doreşte totuşi să încerce o nouă revenire în competiţie pentru iarna 2025-2026, marcată de Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







