Şase fani ai echipei Juventus Torino au fost răniţi, sâmbătă, după ce camionul în care se aflau pentru a sărbători titlul şi cu care încercau să se apropie de autocarul echipei torineze s-a blocat în cablurile de alimentare a tramvaielor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Gazzetta dello Sport, incidentul a avut loc în zona Grosseto, când se desfăşura parada echipei Juventus după câştigarea campionatului Italiei. În momentul trecerii camionului, cablurile nu aveau energie electrică.

În ceea ce îi priveşte pe doi dintre răniţi (un italian şi un irlandez) au existat temeri pentru viaţa lor, însă jurnalul italian scrie că cei doi sunt spitalizaţi, dar nu în stare extrem de gravă. Ceilalţi patru fani au suferit răni uşoare.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.