Căpitanul echipei naţionale, Cristian Săpunaru, a declarat, sâmbătă seară, după meciul cu Suedia, că România ar fi putut să egaleze în repriza a doua, însă nu a avut noroc. El a precizat că tricolorii au intrat puţin temători pe teren şi nu aveau de ce.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“În repriza a doua puteam să egalăm, dar n-am avut noroc. Nu cred că au fost erori defensive. Păcat, cred că echipa naţională a făcut un meci bun astăzi. Va mai fi şi meciul din România, Suntem şi noi o candidată la calificare totuşi. Am intrat un pic temători şi nu aveam de ce, doar nu jucam împotriva Braziliei. Nu cred că astăzi s-a văzut o diferenţă foarte mare”, a spus Săpunaru la Pro TV.

Cristian Săpunaru consideră că tricolorii au avut un penalti neacordat şi a menţionat că partida următoare, cu Insulele Feroe, va fi una dificilă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Reprezentativa României a început campania de calificare pentru Campionatul European din 2020 cu o înfrângere în faţa Suediei, sâmbătă seară, la Solna, scor 2-1 pentru gazde. Meciul a contat pentru grupa F preliminară a competiţiei de anul viitor.

Au marcat pentru gazde Quaison ’33 şi Claesson ’40. Tricolorii au înscris prin Keşeru ’58.

Următorul joc al “tricolorilor” este programat marţi, 26 martie, de la ora 21.45, pe stadionul echipei CFR Cluj, contra Insulelor Feroe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.