Antrenorul Emil Săndoi a declarat că echipa lui, Chindia Târgovişte, s-a speriat de posibilitatea de a obţine o victorie în faţa FCSB, pe care a condus-o cu 2-0 la pauză, pe Arena Naţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu e prea bun! (n.r. - răspunzând salutului <Bun găsit!>) Am făcut o primă repriză foarte bună, în care am respectat tot ce stabilisem de comun acord, am fost o echipă care a stat bine în teren, nu ne-am eliminat, nici adversarul cred că nu şi-a creat ocazii, am şi reuşit să înscriem de două ori şi o a doua repriză în care am fost de nerecunoscut. Nu sunt atât de supărat pe rezultatul de astăzi, sincer, sunt supărat pentru că astăzi parcă nu am reuşim să ne depăşim condiţia de echipă mică. Efectiv, ne-am speriat de rezultat. Nu aş fi crezut niciodată că avem posibilitatea să conducem 2-0 la pauză şi după aceea să fim întorşi. Indiferent că este FCSB şi că are jucători de o calitate foarte bună pentru campionatul nostru, dar la ce am demonstrat noi de-a lungul timpului, pentru că am jucat cu ei şi în zece oameni şi am luat gol în ultima secundă din 11 metri. Atunci am stat foarte bine în teren, dar astăzi ne-am bramburit, am făcut nişte greşeli individuale, greşeli de poziţionare, lucruri pe care le lucrăm de un an jumătate. Nu vreau să dau nume, pentru că sunt jucătorii mei şi vreau să-i protejez de fiecare dată chiar dacă greşeşc, discutăm în vestiar, nu vreau să le afectez moralul. Am încercat să intrăm în repriza a doua ca şi când ar fi fost 0-0 la pauză, pe aceleaşi principii pe care le-am avut în prima repriză şi pe care le-am respectat. În niciun caz nu le-am spus să se retragă. Am şi luat gol foarte repede, în debutul reprizei a doua, trebuia să ieşim mai devreme în întâmpinare la Olaru, nu trebuia să tragă, trebuia să-l blocăm pe piciorul drept, să fim puţin mai reactivi şi în poartă la toate cele trei goluri pe care le-am primit. Puteam să obţinem un rezultat foarte bun, până la urmă şi un rezultat bun era important. Parcă nu am crezut într-un rezultat pozitiv, ne-am bramburit la un moment dat, lucru care nu trebuia să se întâmple. Pentru că avem nişte principii clare, avem o organizare clară şi ele trebuie respectate din primul până în ultimul minut. (n.r. - despre golul anulat în final) Nici nu ştiu ce să spun... Din punctul meu de vedere, nu cred că se dă ofsaid. Nu ştiu, e o fază foarte grea de judecat, dar poate grea pentru noi, de pe margine, pentru cei care sunt puşi să facă aşa ceva, eu nu cred că este o fază grea ", a declarat Săndoi, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I. 

FCSB a învins, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (0-2), pe Chindia Târgovişte, în etapa a XXVI-a a Ligii 1 Casa Pariurilor. Oaspeţii au condus la pauză cu 2-0. Ei au marcat un gol în minutul 90+3, care a fost anulat pe motiv de ofsaid. Şi gazdele au avut un gol anulat, la scorul de 3-2, pentru un presupus henţ.
 
Clasament: CFR Cluj - 64 de puncte, FCSB - 58, FC Voluntari - 43, FC Botoşani - 41, CS Universitatea Craiova - 39 de puncte, Farul - 39, FC Argeş - 38, Rapid - 36, Sepsi - 33, UTA - 33, Chindia - 28, CS Mioveni - 27, FC U Craiova - 26, Gaz Metan - 22, Dinamo - 13, Academica Clinceni - 11.
 
Luni, sunt programate ultimele două jocuri ale etapei, FC Botoşani - Academica Clinceni (17.30) şi Universitatea Craiova - FC U Craiova (19.55).
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.