Clubul ucrainean Şahtior Doneţk a început turneul de meciuri amicale "Fotbal pentru pace", în urma căruia fondurile obţinute vor fi donate ţării afectate de invazia rusă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima partidă jucată de echipa antrenată de Roberto de Zerbi a avut loc, sâmbătă, la Pireu, cu Olympiacos, în faţa a 5.000 de spectatori, între care s-au aflat şi câteva sute de ucraineni, dar şi ministrul grec de Externe, Nikos Dendias.

Echipele au purtat tricouri inscripţionate cu numele a zece oraşe ucrainene care au avut de suferit din cazua invaziei ruse precum şi cuvintele "Stop War" (opriţi războiul). Încasările vor fi donate organizaţiilor care ajută victimele războiului.

Pe scaunele unui sector al Stadionului Georgios Karaiskakis au fost aşezate 176 de jucării, reprezentând numărul copiilor ucraineni ucişi în război.

"Suntem mândri să găzduim acest eveniment pentru a sensibiliza populaţia. Folosim fotbalul ca instrument de pace”, a comentat Christian Karembeu, fost internaţional francez şi actual director sportiv al clubului Olympiacos.

Meciul a fost boicotat de unul dintre grupurile de suporteri ai gazdelor, "Gate 7", care a susţinut, într-un comunicat, că echipa lor favorită "nu trebuie să ia partea uneia sau alteia" dintre ţările aflate în conflict.

Partida de la Pireu s-a terminat cu 1-0 în favoarea grecilor (Tiquinho Soares '22). De la Şahtior au lipsit jucătorii străini, majoritatea brazilieni, care s-au întors în ţările lor după ce Rusia a învadat Ucraina.

Şahtior va continua turneul la Gdansk, Polonia, unde, la 14 aprilie, va juca împotriva echipei locale Lechia, apoi vor urma meciurile de la Istanbul, la 19 aprilie, împotriva formaţiei Fenerbahce şi de la Split, Croaţia, împotriva celor de la Hajduk, la 1 mai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.