Play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor s-a încheiat, luni, cu un total de 14 goluri în trei meciuri şi a stabilit configuraţia sezonului pentru ultimele clasate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rapid a pierdut, în deplasare, cu CS Mioveni, scor 2-3. Pentru rapidişti au marcat Ioniţă (59) şi Marzouk (90+3), iar pentru argeşeni, Sanoh (40), Oancea (60) şi Voinea (90+4).

FC Botoşani a trecut de Academica Clinceni, în deplasare, scor 4-0, prin golurile marcate de Roman '12. '68, Haruţ '28 şi Lupeta '86.

Sepsi s-a impus, tot în deplasare, cu FC U Craiova 1948 fără drept de apel, scor 5-0, prin reuşitele lui Luckassen (16), Fulop (57), Damaşcan (66), Golofca (72) şi Damaschin (90 - penalti).

Clasamentul final al play-out-ului este următorul: 1. Sepsi – 42 de puncte, 2. FC Botoşani - 41, 3. Rapid - 39, 4. U Craiova 1948 – 34, 5. UTA Arad – 33, 6. CS Mioveni – 31, 7. Chindia – 26, 8. Dinamo – 23, 9. Academica Clinceni - -13, 10. Gaz Metan - -38.

Au retrogradat direct în eşalonul secund Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş. 

Locurile 7 (Chindia) şi 8 (Dinamo) vor disputa un baraj de menţinere/promovare în Liga 1 în dublă manşă (tur-retur) cu ocupantele locurilor 5 şi 3, din Liga 2, Chindia Târgovişte, respectiv U Cluj.

De asemenea, locul 3 din play-off va juca baraj cu câştigătoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

Dacă Sepsi câştigă, joi, Cupa României, în finala cu FC Voluntari, atunci Rapid va juca barajul pentru Conference League.

Programul jocurilor de baraj este următorul (primele echipe sunt gazde în tur):

Concordia Chiajna (locul 5 în Liga 2) - Chindia Târgovişte (locul 13 în Liga I);

Universitatea Cluj (locul 3 în Liga 2) - Dinamo Bucureşti (locul 14 în Liga I).

Partidele vor avea loc la 21 mai, turul, şi la 29 mai, returul.

CSA Steaua, echipa care a terminat pe locul 4 în clasamentul ligii secunde, nu a primit dreptul de a juca barajul din cauza situaţiei juridice a clubului.



 


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.