WTA i-a transmis un avertisment oficial rusoaicei Anastasia Potapova, pentru că a purtat un tricou al echipei ruse de fotbal Spartak Moscova, înainte de meciul ei cu Jessica Pegula, de la Indian Wells din această săptămână, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunile rusoaicei Potapova au fost privite ca o demonstraţie publică de sprijin pentru ţara ei în timpul invaziei Ucrainei, iar tânăra de 21 de ani a fost criticată şi de numărul 1 mondial Iga Swiatek.

Întrebată despre tricou, după meci, Potapova a spus că susţine Spartak Moscova încă de la 13 ani şi că nu a fost vorba de nicio provocare.

„În ceea ce priveşte tricoul echipei ruse de fotbal, WTA a avertizat oficial jucătoarea că acest lucru nu este acceptabil şi nu a fost o acţiune adecvată. Ne aşteptăm să nu mai vedem acest lucru în viitor”, a precizat WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.