Elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, a fost învins, marţi, cu scorul de 3-6, 6-4, 3-6, 6-4, 6-2, de bulgarul Grigor Dimitrov, locul 78 ATP, în sferturile de finală ale US Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dimitrov s-a impus după un meci de trei ore şi 12 minute pentur a obţine prima victorie în opt meciuri jucate cu Federer.

În penultimul act, adversarul lui Dimitrov, fost numărul 3 mondial, va fi rusul Danil Medvedev, locul 5 ATP, care l-a întrecut cu 7-6 (6), 6-3, 3-6, 6-1, pe elveţianul Stan Wawrinka, locul 24 ATP.

Bulgarul este la a treia semifinală de grand slam, prima la US Open, iar Medvedev este calificat în premieră în această fază a unui "major". Oricare dintre ei va ajunge în finală o va face pentru prima dată în carieră.

Cealaltă semifinală va fi cunoscută după partidele Matteo Berrettini (Italia), locul 25 ATP - Gael Monfils (Franţa), locul 13 ATP şi Rafael Nadal (Spania), locul 2 ATP - Diego Schwartzman (Argentina), locul 21 ATP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.