Vasile Câtea, preşedintele Federaţiei Române de Box, este sigur că România va avea pugilişti la Jocurile Olimpice din 2020, iar pentru acest lucru a făcut o schimbare radicală în colectivul de antrenori, înlocuindu-l pe Valentin Vrânceanu cu Relu Auraş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După participarea slabă de la Jocurile Europene de la Minsk, acolo unde nici un român nu s-a calificat în sferturi, preşedintele FRB a decis că este momentul pentru o schimbare la nivelul conducerii tehnice. Astfel, Valentin Vrânceanu a fost înlocuit cu legendarul Relu Auraş, cel de numele căruia se leagă ultimele mari succese al boxului românesc.

”Într-un Birou Federal am venit cu propunerea ca în perspectiva Jocurilor Olimpice să schimbăm antrenorul coordonator al lotului naţional de seniori. Astfel, domnul Relu Auraş l-a înlocuit pe domnul Valentin Vrânceanu. Sportivii rămân aceiaşi. E vorba de mentalitate, de dăruire şi de pasiunea pe care fiecare e dispus să o investească în lotul naţonal. Relu Auraş va veni la lot în primul rând cu seriozitate şi disciplină. E un antrenor pragmatic, conştient, ţine la aceste lucruri. Îi apreciază foarte mult pe sportivi, le rezolvă toate problemele, dar în acelaşi timp are şi el această condiţie, ca ei să se supună programului pe care îl impune antrenorul”, a declarat Vasile Câtea, preşedintele FRB, într-un comunicat.

Mandatul noului antrenor este până după JO de la Tokyo, dar şeful boxului românesc îşi doreşte un parteneriat pe termen lung, până la Olimpiada din 2024: ”Noi sperăm ca mandatul lui să fie până după Jocurile Olimpice. Dacă lucrurile merg foarte bine, nu văd de ce să nu continuăm în aceeaşi echipă câştigătoare până în 2024”, a mai spus Câtea.

Principalul obiectiv al noului antrenor îl reprezintă calificarea sportivilor la Jocurile Olimpice din 2020. Locurile pentru competiţia de la Tokyo vor fi împărţite în cadrul a două turnee care vor avea loc anul viitor.

”Vor fi două turnee de calificare, unul continental, probabil la sfârşitul lunii februarie, la Londra, şi altul mondial, care va fi în mai, probabil la Tokyo. Lotul cu care vom merge e de patru băieţi şi două fete. Lucrurile sper să se reaşeze, să intre pe făgaşul normal. Potenţial există, trebuie doar seriozitate, dăruire şi pasiune, pentru a ne atinge acest scop”, a mai spus Câtea.

Dincolo de încercarea de a califica un număr cât mai mare de sportivi la Jocurile Olimpice din 2020, unul dintre principalele obiective ale şefului FRB este acela de a pregăti o generaţie de campioni pentru JO din 2024.

”Jocurile Olimpice din 2024 reprezintă un parcurs a care ne gândim cu mare încredere. Cei trei ani de nefinanţare ai FRB au lăsat carenţe şi lipsuri foarte consistente în componenţa echipei de seniori cu care ar fi trebuit să ne prezentăm acum cu şanse de calificare la JO. De aceea vrem să creştem viitorii campioni. Europenele făcute în România tocmai în acest sens le-am gândit, pentru a crea şi construi o nouă generaţie. Toţi copiii care au participat la Europenele din România în ultimii doi ani, sunt copii cu real talent, cu dăruire. Trebuie să avem mare grijă de ei, să investim în ei, cu tot ce le e necesar, să le asigurăm viitorul şi liniştea să poată face performanţă”, a afirmat Vasile Câtea.

El a explicat şi care este strategia gândită de FRB pentru asigurarea viitorului acestui sport în România.

”Avem în derulare o regionalizare a unor structuri regionale. Acum avem scheletul centrelor olimpice, care ne-au dat gura de aer şi ne-au ţinut în picioare în perioada de criză şi mulţumim COSR pentru asta. Centrele de excelenţă locale sunt un obiectiv pe care sper să-l realizez în cat mai multe locaţii până la sfârşitul mandatului meu, care expiră în mai puţin de un an. Am draftul în care propunem să fie parteneri Federaţia, COSR, clubul departamental din localitatea sau judeţul respective şi administraţia publică locală. E o condiţie ca sportivii să fie obligatoriu integraţi în structura de învăţământ şi de acolo să începem să livrăm către centrele olimpice şi spre loturile naţionale. E probabil singura variantă pentru a ne mări baza de selecţie, pentru că suferim enorm la acest capitol”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Box.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.