Regimul fiscal de care au beneficiat timp de 25 de ani cluburile FC Barcelona, ​​Real Madrid, Athletic Bilbao şi Osasuna constituie un ajutor ilegal din partea statului spaniol, a decis justiţia europeană, respingând definitiv apelul grupării catalane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 2019, în primă instanţă, Tribunalul Uniunii Europene a anulat o decizie luată în 2016 de Comisia Europeană, prin care denunţa un avantaj fiscal nejustificat şi cerea rambursări. Însă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg, a validat, joi, fondul deciziei CE.

"Curtea, confirmând concluziile recursului introdus de Comisie, anulează hotărârea contestată (n.r. - a Tribunalului)", se arată într-un comunicat de presă. CJUE subliniază în special "o eroare de drept" a Tribunalului în ceea ce priveşte sistemul complex de ajutoare de stat şi limitele care trebuie stabilite. De asemenea, Comisia a avut dreptate să critice Spania pentru lipsa notificării regimului fiscal special de care beneficiau cele patru cluburi, Barca, Real, Athletic Bilbao şi Osasuna, a considerat CJUE.

În 1990, o lege spaniolă a obligat cluburile sportive profesioniste să se transforme în societăţi cu răspundere limitată (srl), reaminteşte Curtea de Justiţie. Dar patru cluburi au preferat să folosească o excepţie de la lege, care le permitea să continue să funcţioneze ca "persoane juridice non-profit", pentru a beneficia de "o rată specifică de impozitare a veniturilor lor". Deoarece această rată specifică s-a dovedit până în 2016 să fie mai mică decât cea aplicabilă societăţilor srl, Comisia a decis în acel an să se îndrepte împotriva Spaniei. CE a informat acest stat membru că reglementările care permit acest avantaj fiscal constituiau "un sistem de ajutor ilegal şi incompatibil cu normele europene" şi a cerut recuperarea banilor de la cluburile beneficiare. FC Barcelona a adus cazul în faţa justiţiei UE.

În 2019, preşedintele Consiliului Superior al Sportului (CSD) spaniol, Miguel Cardenal, a estimat impactul financiar al deciziei de la Bruxelles asupra celor patru echipe la 1,6 milioane de euro, doar pentru ultimii patru ani fiscali. El vorbea de "sume ridicole, având în vedere economia fotbalului".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.