Tehnicianul dinamovist Mircea Rednic a declarat, vineri seară, că locul 3 în play-out, pe care încheie Dinamo campionatul, nu este unul onorabil, astfel că vrea să uite cât mai repede acest sezon şi să se pregătească pentru următorul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“E un an negativ. Ne doream mai mult, dar bine că nu am retrogradat. Dacă aş fi rămas cu aceiaşi jucători de la început… Riscam să ne batem la retrogradare. Sigur, nu e un loc onorabil. Şi dacă terminam pe primul loc ce se întâmpla? Să uităm cât mai repede acest sezon şi să ne pregătim pentru următorul. Până la începutul pregătirii cinci jucători vor veni. Sigur”, a spus Rednic la Digi Sport.

De cealaltă parte, Cristiano Bergodi s-a declarat încântat de FC Voluntari şi a menţionat că a primit o propunere de prelungire a contractului. “Am făcut o treabă extraordinară, o minune. Astăzi am făcut un meci bun, chiar dacă s-a terminat 0-0. Jucătorii au arătat că sunt profesionişti şi au jucat bine. (…) Am avut o întâlnire, trebuie probabil alta. Am primit deja o propunere din partea patronului de aa Voluntari, sper să ajungem la un acord. O să vedem”.

Formaţia Dinamo a remizat, vineri seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, în ultima etapă a play-out-ului Ligii I. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.