Tehnicianul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat miercuri seară, după meciul cu Poli Iaşi, scor 0-0, că este dezamăgit puţin de atitudinea de pe teren, dar este şi deranjat de arbitraj, el menţionând că ar fi trebuit să se acorde trei penaltiuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Am avut situaţii de a înscrie. Şi astăzi am încercat un sistem nou. A fost mai greu, am şi schimbat la pauză. Echilibrată prima repriză. O echipă care s-a apărat foarte bine, care a şi tras mult de timp. Dezamăgit puţin de atitudine. Astea sunt meciuri foarte importante. Dinamo are echipă, suntem pe primul loc, nu este dependentă de Montini, nici de Nistor. Mai e de muncă, normal. Dar lucrurile sunt bune. Mă deranjează un pic şi arbitrajul de azi. Au fost două penaltiuri clare, au avut şi ei un penalti. Dă-le! Dădea şi la noi prima dată, şi la ei, apoi şi la noi şi se termina 2-1. Îmi pare rău că am avut ocazii şi nu am fost inspiraţi să înscriem”, a spus Rednic la Digi Sport.

El a precizat că nu vor fi schimbări masive în lotul FC Dinamo în această vară. “Nu vor fi schimbări masive. Vor rămâne mai mulţi jucători. 4-5 jucători vor veni, jucătorii tineri pe care i-am împrumutat vor veni… Mai trebuie calitate”.

Formaţia Dinamo a remizat, miercuri seară, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Politehnica Iaşi, într-un meci din etapa a XII-a a play-out-ului Ligii I, arbitrat de Adrian Cojocaru.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.