Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că pentru Dinamo ar fi o minune dacă s-ar califica pentru play-off, subliniind că este dureros pentru dinamovişti că au ajuns să se bucure de o eventuală accedere în ulrima fază a campionatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am ceva probleme de lot după meciul cu Sepsi. Trei jucători nu s-au antrenat Jordan, Rashid şi Simon, vom vedea care este situaţia lor. Am probleme şi cu Sorescu, care este suspendat şi nu va juca. Ori Ciobi va juca ori Naser, depinde şi de situaţia lui Naser. Ciobotariu trebuie să joace împotriva echipei tatălui lui, trebuie să joace să îi dea bătaie lui tati. interesul lui ăsta este, este jucătorul nostru, banii îi ia de la Dinamo şi are tot interesul să joace bine ca să rămână în echipă. Chiar nu îmi fac probleme deloc. Nu am ce calcule să fac. În primul rând trebuie să câştigăm şi apoi să vedem ce fac şi ceilalţi. Noi nu trebuie să facem calcule, trebuie să câştigăm cele trei meciuri care ne au mai rămas. Atmosfera este foarte bună, jucătorii noi s-au adaptat la ceea ce am cerut eu şi din punct de vedere fizic stau mai bine. Păcat că aici în partea dreaptă nu avem soluţii. Pe ultimii metri am ratat două transferuri", a declarat Rednic.

FC Botoşani este o echipă care joacă un fotbal frumos şi este bine organizată, a spus Rednic. "Însă pe noi ne interesează să câştigăm. Nu ne interesează ce spun cei de la CFR, noi vrem să câştigăm mâine şi ţinând cont de situaţia noastră ar fi o mare performanţă, o spun cu durere că am ajuns să ne bucurăm dacă ne calificăm play-off. Dar momentul de faţă ar fi o minune ca noi să ajungem în play-off şi dacă vom ajunge acolo ne vom apăra şansele corect, nu vom juca pentru nimeni pentru că şi noi avem interesul să prindem un loc de cupe europene dacă tot ajungem în play-off", a adăugat Rednic.

Directorul sportiv Ionel Dănciulescu este convins că Dinamo va avea mulţi susţinători la meciul de duminică:  "Nici nu-mi fac probleme că nu vor veni suporteri, când e vorba de mobilizare dinamoviştii sunt uniţi, eu cred că vor fi în jur de 4000- 5.000 de spectatori. De astăzi sunt deschise şi casele de bilete aşa că fac un apel la ei şi sper să fie într-un număr cât mai mare, să ne susţină necondiţionat şi noi să îi mulţumim la finalul partidei.

Despre Nabil Jaadi, fratele lui Reda, directorul sportiv Ionel Dănciulescu a spus: "Este la noi, se antrenează cu noi şi dacă totul este ok va semna un contract cu Dinamo. Dacă face vizita medicală şi totul este ok vom semna un contract cu el".

Rednic a spus că Nabil Jaadi este un jucător care poate ajuta echipa: "Din moment ce a făcut şcoala la Anderlecht, a fost cumpărat de Udine, l-am văzut la antrenamente, m-a convins. E un jucător tânăr, de perspectivă şi sunt sigur că e un jucător care poate să ajute echipa. Plus de asta va crea şi concurenţă pe benzi, poate juca şi la mijlocul terenului, e un jucător polivalent care are calităţi. În condiţiile în care noi l-am luat, eu cred că am făcut o afacere. Mai am nevoie de un jucător care poate juca şi fundaş central şi dreapta, avem soluţii, astăzi sau mâine veţi afla cine este".

Meciul Dinamo - FC Botoşaniva avea loc duminică, de la ora 20.00, în etapa a XXIV-a a Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.