Clubul Real Madrid a anunţat, joi, pe site-ul oficial, despărţirea de antrenorul Zinedine Zidane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Real Madrid anunţă că Zinedine Zidane a decis să pună capăt acualului său mandat de antrenor principal al clubului nostru. Acum trebuie să îi respectăm decizia şi să ne exprimăm recunoştinţa pentru profesionalismul, devotamentul şi pasiunea sa de-a lungul anilor şi pentru ceea ce înseamnă el pentru Real Madrid. Zidane este una dintre marile legende ale clubului Real Madrid şi moştenirea sa se extinde dincolo de ceea ce a realizat ca antrenor şi ca jucător la clubul nostru. El este conştient că are un loc în inimile fanilor Real Madrid şi că va avea întotdeauna o casă la Real Madrid", se arată în comunicat.

Zinedine Zidane a câştigat 11 trofee ca antrenor principal al Real Madrid.

Francezul a revenit la conducerea tehnică a echipei Real Madrid la 11 martie 2019 după 284 de zile de la plecarea sa, în locul lui Santiago Solari.

În vârstă de 48 de ani, tehnicianul francez a preluat prima dată Real Madrid în ianuarie 2016. În doar doi ani şi aproape cinci luni, el a câştigat nouă trofee cu formaţia madrilenă: de trei ori consecutiv Liga Campionilor (2016-2018), campionatul Spaniei în 2017, Supercupa Spaniei în 2017, Supercupa Europei în 2016 şi 2017, şi Cupa Mondială a cluburilor, în aceiaşi ani.

În al doilea mandat, el a cucerit titlul în Spania şi Supercupa Spaniei, în sezonul 2019/2020.

Massimiliano Allegri, Raul şi Antonio Conte sunt pe lista tehnicienilor ce îi pot lua locul francezului pe banca Realului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.