FC Rapid anunţă transferul lui Ivica Zunici, un jucător croat în vârstă de 32 de ani, de la CFR Cluj, acesta semnând un contract valabil un an şi jumătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fundaşul central de 1,97 metri înălţime a evoluat într-un singur joc de campionat pentru clujeni, fiind însă integralist în partida din Cupa României contra Politehnicii Iaşi.

În carieră, Zunici a debutat în Bosnia, pentru ca apoi să evolueze pentru Austria Viena II, Mattersburg II, Stegersbach, Tychy 71, Volin Luţk, Orenburg, Cernomoreţ Odessa, Atyrau şi Qabala, cu cei din urmă bifând şi două jocuri în sezonul trecut al Europa League.

În perioada petrecută în Ucraina, Zunici era considerat unul dintre cei mai buni fundaşi centrali ai campioantului, fiind declarat şi fundaşul anului în Azerbaidjan, în sezonul 2019/2020.

"Am auzit foarte multe lucruri frumoase despre Rapid, dar mai ales despre suporterii lui. Ştiu că Rapid este o echipă mare în Europa, au jucat în fazele finale ale Cupei UEFA cu ceva timp în urmă. Sunt foarte fericit să ajung aici, este un proiect de viitor, există ambiţia de a se promova, iar acest lucru m-a făcut să accept, refuzând alte trei oferte din Liga 1. Vreau să stau aici mai mulţi ani şi să ajung în topul fotbalului românesc cu Rapid", a spus jucătorul, pentru fcrapid.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.