Un spectator a fost lovit de o maşină de curse la startul primei etape a Dakar, sâmbătă, la AlUla, în Arabia Saudită, şi a fost transportat la spital, au anunţat organizatorii, întârziind startul raliului la clasa auto.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Startul primei maşini, programat iniţial pentru ora 10.15, a fost amânat pentru ora 11.15 (ora locală) din cauza unui incident cu un spectator la aproximativ 200 de metri după linia de start. Spectatorul rănit a fost preluat de serviciul medical şi transportat la cel mai apropiat spital", a precizat ASO, organizatorul raliului-raid.

Etapa a fost marcată şi de căzături la clasa moto. Joaquim Rodrigues a căzut după 82 de kilometri ai probei speciale. Pilotul portughez de la echipa Hero era conştient la sosirea echipei medicale, care a suspectat o fractură. Starea sa este stabilă şi a fost transportat tot cu avionul la spitalul din AlUla.

Câştigătorul prologului de vineri la moto, Tosha Schareina, a abandonat. Spaniolul în vârstă de 28 de ani, care a terminat pe locul 13 anul trecut şi care participa la al treilea său Dakar, a căzut la kilometrul 240 şi a suferit o fractură de antebraţ, potrivit organizatorilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.