Radu Drăguşin se află în ultima etapă a recuperării după accidentarea la genunchi suferită în luna februarie. Fundaşul echipei naţionale a vorbit, pentru FRF TV, cum se pregăteşte să revină pe teren şi nu îşi ascunde nerăbdarea în acest sens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Nu ştiu când voi reveni exact, dar sunt în ultima fază a recuperării. Uneori asta e cea mai lungă, când simţi că mai ai puţin, dar ştiu că nu trebuie să grăbesc”, a spus Drăguşin. 

În interviul acordat, Drăguşin a rememorat momentul nefericit al accidentării şi a vorbit despre greutăţile perioadei de recuperare. „Am ştiut de la început că e ceva serios, a fost o perioadă foarte grea, mi-a fost greu să accept”, a mărturisit el.

Fotbalistul a dezvăluit şi că mesajele de susţinere primite de la suporteri, colegi şi familie au avut un impact puternic asupra sa.

„Am primit multe mesaje de susţinere, fanii au fost incredibili şi le mulţumesc pentru asta. Am ţinut legătura şi cu colegii de la lot, au fost alături de mine”, a spus el. 

Locuind la marginea Londrei, într-o zonă liniştită, împreună cu iubita şi câinele lor, Ragnar, Radu a urmărit cu sufletul la gură partidele echipei naţionale şi ale clubului său, trăind emoţiile de pe margine.

„Am avut foarte mari emoţii la meciuri, e greu din tribună”, a spus el. 

În privinţa campaniei de calificare, fundaşul rămâne optimist: „Eu nu sunt pesimist, cred că încă ne putem califica. Avem posibilitatea de a recupera punctele pierdute, trebuie să rămânem concentraţi şi să luptăm până la final. Mai avem patru meciuri şi trebuie să le abordăm cu determinare şi ambiţie”.

În timpul liber, Radu îşi petrece timpul alături de iubita sa şi câinele lor Ragnar. „Viaţa alături de ragnar este foarte dinamică, la fel ca acest oraş/ Este un copilaş de câine, abia are şase luni şi ne aduce foarte multă bucurie şi energie”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.