Atacantul George Puşcaş a declarat, vineri, după victoria cu Anglia, că se naşte o nouă generaţie de mari fotbalişti români, nu de aur, precum cea din anii 90, ci de fier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am rămas fără voce, sincer. Prea multe emoţii trăite. Nu mă aşteptam niciodată că o să dăm patru goluri. Nu ştiu ce să vă zic, s-a văzut toul la televizor, s-au văzut emoţiile jucătorilor, românilor. Cred că s-a descoperit o nouă generaţie de fier. Când am început să marcăm s-au descoperit resursele, pentru că eu, Ianis, cred că toate linia de mijloc alergasem atât de mult în prima repriză încât am zis că ieşim pe teren în repriza a doua şi dăm totul până mai putem. Aveam schimbări pregătite, aveam jucători pregătiţi să intre, dar după ce s-au marcat golurile, pur şi simplu niciunul dintre noi nu voia să iasă de pe teren şi am vrut să terminăm meciul ăsta învingători, aşa cum s-a întâmplat", a declarat Puşcaş, la TVR.

Reprezentativa under 21 a României a învins, vineri, la Cesena, cu scorul de 4-2 (0-0), selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.

Au marcat: Gray ’79, Abraham ‘87  / Puşcaş ’76 (penalti), Ianis Hagi ’85, Coman ’89, ‘90+3.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.