Medicul care este principalul acuzat în procesul privind moartea lui Diego Maradona a afirmat joi că „singurul care l-ar apăra ar fi Diego”, respingând orice responsabilitate în ceea ce priveşte decizia de a-l lăsa să se recupereze acasă, perioadă în care legenda argentiniană a decedat, relatează AFP.
"Este uşor să mi se reproşeze mie, pentru că eu sunt cel care a avut cele mai multe contacte cu el",, a declarat Leopoldo Luque, neurochirurg, dar mai ales medicul de încredere al lui Diego Maradona în ultimii ani ai vieţii sale, asigurând că a fost "persoana care a vrut cel mai mult să-l ajute" pe star. "Voia să se întoarcă acasă" după operaţia pentru un hematom la cap de la începutul lunii noiembrie, a insistat Luque, asigurând că a încercat de mai multe ori să-l convingă pe Maradona să se ducă "într-un loc unde să fie ajutat".
Neurochirurgul, judecat împreună cu alţi şase profesionişti din domeniul sănătăţii pentru posibile neglijenţe care ar fi contribuit la moartea lui Maradona în noiembrie 2020, a susţinut că fostul fotbalist era "lucid" în momentul în care a părăsit clinica după operaţia pe creier. Maradona a decedat din cauza unui edem pulmonar şi a unui stop cardiorespirator la trei săptămâni după această operaţie, în timpul convalescenţei sale la domiciliu.
Maradona "avea nevoie de o structură mai complexă"
Un medic de terapie intensivă, Fernando Villarejo, a declarat, de asemenea, în faţa instanţei că, iniţial, se luase în considerare o unitate specializată de recuperare pentru convalescenţa starului. "Am sugerat o instituţie specializată în tratarea dependenţelor", a explicat Villarejo. "Credeam că totul se îndrepta în această direcţie", a continuat el, înainte de a preciza că a aflat ulterior că s-a decis spitalizarea la domiciliu deoarece "pacientul voia să se întoarcă acasă".
Potrivit acestuia, Maradona "avea nevoie de o unitate mai mare, dotată cu echipamente medicale şi care să ofere îngrijire multidisciplinară, ceea ce era dificil de asigurat la domiciliu". "Acest pacient avea nevoie de o unitate medicală", a insistat el. În cadrul unei audieri de marţi, una dintre fiicele lui Maradona, Jana, l-a acuzat pe Leopoldo Luque că a exercitat presiuni la momentul respectiv pentru ca starul să fie internat la domiciliu, promiţând îngrijire şi asistenţă "24 de ore din 24" pe durata convalescenţei care i-a fost fatală.
Inculpaţii, care neagă orice responsabilitate în ceea ce priveşte decesul, riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare. Procesul, cu două şedinţe pe săptămână, urmează să se desfăşoare până în iulie.




























