Giorgio Gori, primarul oraşului Bergamo, este de părere că meciul Atalanta - Valencia, disputat, la Milano, la 19 februarie, în Liga Campionilor, a contribuit la răspândirea rapidă a coronavirsului în nordul Italiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La acel meci, 40.000 de fani din Bergamo au mers la Milano (aproximativ 50 de kilometri), pe Stadionul San Siro. Partida s-a jucat în capitala Lombardiei pentru că Stadionul Atleti Azzurri din Bergamo nu poate găzdui meciuri din Liga Campionilor.

Totodată, 2.500 de suporteri ai echipei spaniole au fost la meci.

"A fost multă lume în tribune şi apoi în baruri. Cu siguranţă, în acea noapte a fost o puternică escaladare a contagiunii", a declarat Gori, potrivit The Guardian.

Partida din manşa I a optimilor de finală ale Ligii Campionilor s-a disputat cu două zile înainte ca primele cazuri de infectare cu Sars-CoV-2 să apară în Italia, la Codogno, o localitate aflată la 60 de kilometri de Bergamo şi la sud de Milano, în provincia Lodi.

În regiunea Bergamo, primele cazuri au fost înregistrate la spitalul din Alzano Lombardo, după ce în Codogno a apărut transmiterea locală a virusului.

"Meciul de fotbal este un factor, dar spitalul este cea mai credibilă explicaţie. Nu ştim exact când, dar într-o anumită zi un pacient a venit cu pneumonie, dar simptomele (n.r. - de Covid-19) nu au fost recunoscute. Pacientul a fost împreună cu alţi pacienţi, care au devenit infectaţi, la fel ca medicii şi asistentele medicale", a explicat Gori.

Bergamo nu a fost între primele zece zone din provincia Lombadia care au fost plasate în carantină. Decizia de a izola zona a fost luată abia la 8 martie.

Lombardia este regiunea cea mai afectată din Italia de noul coronavirus. Până marţi, 6.728 de persoane erau pozitive cu Sars-CoV-2, în Bergamo. Potrivit primarului, 134 din cele 600 de familii ale medicilor din oraş sunt ori infectate, ori în carantină.

"Ştiind ce s-a întâmplat în China, întreaga Europă ar fi putut fi mai bine pregătită. În acelaşi timp, vedem guverne care nu acţionează suficient de repede", a adăugat Gori.

După dubla Atalanta - Valencia (4-1, în tur şi 4-3, în retur, meci jucat fără spectatori), o treime din personalul clubului spaniol şi din lot au contractat Sars-CoV-2.

Atalanta a anunţat abia, marţi, primul caz de infectare, portarul Marco Sportiello, care a fost titular la Valencia şi rezervă la Milano.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.