Preşedintele Ligii de fotbal din Grecia, armatorul Vangélis Marinakis, şi-a anunţat, marţi, demisia, în urma unei serii de acte de violenţă care au zguduit lumea sportului din Grecia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu am nici timpul, nici dorinţa de a continua să mă implic în conducerea ligii, când cuvintele anumitor membri ai consiliului de administraţie nu sunt în concordanţă cu acţiunile lor", a transmis Marinakis, care este şi preşedintele cluburilor Olympiakos şi Nottingham Forest (Anglia), într-o scrisoare adresată membrilor consiliului de administraţie al ligii greceşti.

El conducea liga de fotbal din 2022.

"Condamn fără echivoc toate formele de violenţă, atât în societate, cât şi în fotbal", a subliniat omul de afaceri în vârstă de 56 de ani în scrisoarea sa de demisie, insistând că vrea să scape fotbalul elen "de elementele criminale care îl ucid".

Marinakis a criticat "anumite persoane" care, în opinia sa, nu au ajutat la combaterea acestei violenţe, fără a fi mai precis. "Am încercat să creez un arbitraj profesionist (...) şi toate acestea cu acordul marii majorităţi a echipelor", a adăugat el. "Dar se pare, de asemenea, că unele persoane nu vor schimbare", a scris el.

Personalitate extrem de influentă în Grecia, Vangélis Marinakis este, de asemenea, şeful unui vast grup media care include una dintre cele mai importante publicaţii din ţară, Ta Nea, şi postul de televiziune Mega.

Luni, Guvernul de la Atena a anunţat că meciurile din campionatul de fotbal al Greciei se vor juca fără spectatori până la 12 februarie, în încercarea de a reduce violenţa care afectează în mod regulat sportul elen.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.