Preşedintele Federaţiei de Lupte din India (WFI) a fost inculpat de hărţuire sexuală în urma plângerilor formulate de mai multe dintre cele mai bune luptătoare din ţară, a anunţat, joi, poliţia din New Delhi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acuzaţiile la adresa lui Brij Bhushan Sharan Singh au fost făcute publice în ianuarie de Vinesh Phogat, una dintre cele mai medaliate luptătoare din istoria ţării, şi de Sakshi Malik, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 2016.

Potrivit atletelor, preşedintele WFI le-a atins şi le-a cerut să întreţină raporturi sexuale. Brij Bhushan Sharan Singh, care a fost preşedinte al WFI timp de aproximativ zece ani, este, de asemenea, un membru puternic al Parlamentului pentru Partidul Bharatiya Janata (BJP) al premierului Narendra Modi.

În comunicatul său de presă, poliţia din New Delhi a anunţat că l-a acuzat de hărţuire sexuală "în urma anchetei". Un fost secretar adjunct al federaţiei, Vinod Tomar, a fost, de asemenea, inculpat pentru hărţuire sexuală, intimidare şi complicitate.

Luptătoarele au lansat o mişcare de protest în aprilie, cu un miting în capitală, pentru a cere să se ia măsuri în urma plângerilor lor. Mişcarea lor a primit sprijinul a zeci de sportivi din ţară, inclusiv al luptătorului Bajrang Punia, medaliat cu bronz olimpic la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021.

Singh neagă acuzaţiile aduse de sportive, spunând că este "gata să fie spânzurat" dacă o singură luptătoare ar putea dovedi hărţuirea sexuală, potrivit presei locale. Deputatul BJP a descris protestele acestora drept o "vendetă politică".

La sfârşitul lunii mai, luptătoarele au mărşăluit până la noul sediu al Parlamentului indian, când acesta a fost inaugurat de Narendra Modi. Sakshi Malik, Bajrang Punia şi zeci de susţinătoare ale acestora au fost arestate şi reţinute pentru scurt timp, unele dintre ele fiind acuzate de revoltă. Imaginile cu sportivii târâţi în autobuze au făcut înconjurul televiziunilor şi social media.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.