Pompierul Iulian Rotariu din Botoşani a câştigat ultramaratonul “Ultra Africa Race” Mozambic, el parcurgând cei 220 de kilometri în cinci etape.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Iulian Rotariu a terminat pe primul loc ultramaratonul “Ultra Africa Race” din Mozambic.
 
Pompierul botoşănean a reuşit să îşi domine adversarii pe tot parcursul celor cinci etape, au precizat reprezentanţii ISU. 
 
Ultramatatonul “Ultra Africa Race” s- a desfăşurat în perioada 10-14 noiembrie, între provinciile Gaza şi Inhambane din sudul Mozambicului, şi a aliniat la start 16 dintre cei mai buni alergători de ultramaraton extrem din lume.
 
Iulian Rotariu este primul şi singurul român care a participat la această cursă. Concurenţii au avut de parcurs 220 de kilometri în cinci etape, urmând itinerariul marcat de organizatori. A fost o cursă autosusţinută, participanţii şi-au purtat echipamentul şi hrana într-un rucsac, a precizat sursa citată. 
 
Iulian Rotariu a alergat în scop caritabil, încercând să sprijine activitatea Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism Botoşani.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.