Mijlocaşul Paul Pogba a devenit ţinta atacurilor rasiste pe reţelele de socializare, după ce a ratat un penalti în meciul pe care echipa lui, Manchjester United, l-a terminat la egalitate, scor 1-1, în deplasare, cu Wolverhampton, în etapa a II-a din Premier League.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Clubul Mancheser United a anunţat că încearcă identificarea celor care l-au jignit pe Pogba.

"Pesoanele care au exprimat aceste păreri nu reprezintă valorile marelui nostru club şi este încurajator să vezi că marea majoritate a fanilor noştri condamnă aceste acţiuni tot pe reţelele de socializare. Manchester United are toleranţă zero penru orice formă de rasism sau discriminare şi un angajament pe termen lung de a lupta împotriva acestor comportamente prin iniţiativa #AllRedAllEqual. Vom lucra să-i identificăm pe cei implicaţi în aceste incidente şi vom lua cele dure măsuri pe care le avem la îndemână. De asemenea, încurajăm reţelele de socializare să acţioneze în astfel de cazuri", se arată într-un comunicat al clubului englez.

Pogba, 26 de ani, nu este singurul jucător victimă a rasismului în ultimile zile. Atacantul formaţiei Chelsea Tammy Abraham, 21 de ani, a fost şi el ţinta unor astfel de jigniri pe reţelele de socializare după ce a ratat ultima lovitură de la 11 metri din Supercupa Europei.

Manchester United a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, luni, în deplasare, în compania formaţiei Wolverhampton, în etapa a doua din campionatul Angliei.

United a deschis scorul prin Anthony Martial, în minutul 27, însă Wolverhampton a egalat în minutul 55, prin Ruben Neves.

În minutul 68, Paul Pogba a ratat un penalti pentru Manchester United.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.