Fotbalistul echipei FCSB, Mihai Pintilii, a declarat duminică, după meciul cu Universitatea Craiova, scor 3-2, că după golul anulat în minutul 55 l-a întrebat pe arbitrul Ovidiu Haţegan cum şi-a dat seama că era ofsaid, iar acesta a răspuns că a discutat cu asistentul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“L-am întrebat pe Ovidiu: Ai cumva VAR? De unde ţi-ai dat seama? Păi am discutat între noi. Oricum e cel mai bun arbitru, dar e bine că am câştigat noi”, a spus Pintilii la Digi Sport.

Cei de la gruparea craioveană “tot timpul au făcut declaraţii răutăcioase”, ceea ce îi motivează pe jucătorii FCSB, a menţionat Mihai Pintilii.

“A fost un meci frumos, mă bucur pentru victorie. Acum luăm fiecare meci în parte. Dacă etapa viitoare cei de la Craiova vor câştiga cu CFR vor intra în lupta pentru titlu. CFR este la mâna lor, noi trebuie să venim din spate să recuperăm punctele”, a mai declarat Pintilii.

Formaţia FCSB a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (2-2), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a treia a play-off-ului Ligii I.

Au marcat Hora ‘8, Man ’30 şi Gnohere ‘71 pentru gazde, respectiv Bancu ’23 (penalti) şi Cicâldău ‘45+2 pentru oaspeţi.

În minutul 55, un gol marcat de Benzar a fost anulat pentru ofsaid.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.