Penalizarea de 15 puncte impusă clubului Juventus Torino în campionatul italian, din cauza unor probleme legate de transferuri, a fost suspendată, joi, de Colegiul de Garanţie al Comitetului Olimpic Italian (Coni), care a considerat că sancţiunea ar trebui „reevaluată”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Juventus îşi recuperează, aşadar, cel puţin temporar, cele 15 puncte şi revine pe locul trei în campionatul Italiei.

O nouă decizia în acest caz urmează să fie luată de Curtea de Apel a Federaţiei Italiene de Fotbal.

La 20 ianuarie, Federaţia Italiană de Fotbal a anunţat că gruparea Juventus Torino a fost penalizată cu 15 puncte, sancţiune care se aplică în actualul sezon, din cauza fraudelor contabile la unele transferuri de jucători.

În primăvara anului 2022, gruparea Juventus şi alte zece grupări fuseseră achitate în acest dosar, însă Curtea de Apel a federaţiei a acceptat solicitarea procurorului federal de redeschidere a dosarului, având în vedere elemente transmise de justiţia italiană.

Pe lângă sancţiunea primită de Juventus, mai mulţi foşti oficiali au primit suspendări. Dintre aceştia, Andrea Agnelli a fost suspendat doi ani, iar Fabio Paratici 30 de luni.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.