O tânără angajată a Grupării Mobile de Jandarmi Braşov a obţinut patru medalii de bronz la Campionatul Mondial de Powerlifting, care a avut loc la Cluj-Napoca şi la care au fost prezenţi sportivi din 55 de ţări. Alexandra Zamfirescu, a cărei greutate este de 46 de kilograme, a executat îndreptări cu 100 de kilograme, genuflexiuni cu 87,5 kilograme şi a reuşit să împingă din culcat 42,5 kilograme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Alexandra Zamfirescu, sergent major în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Burebista” Braşov, a obţinut patru medalii la Campionatul Mondial de Powerlifting, care a avut loc la Cluj-Napoca, în perioada 24 august - 3 septembrie, şi la care au participat sportivi din 55 de ţări. 
 
Tânăra cântăreşte 46,2 kilograme şi, în cadrul competiţiei la care a concurat împotriva altor peste 90 de sportive, a executat îndreptări cu 100 de kilograme, genuflexiuni cu 87,5 kilograme şi a reuşit să împingă din culcat 42,5 kilograme. În cadrul competiţiei, Zamfirescu a reuşit să urce pe podium la toate probele specifice categoriei ei de kilograme. În ultimii ani, tânăra femeie jandarm a obţinut premii la competiţiile naţionale de juniori şi seniori, iar anul acesta pentru prima dată a fost selecţionată în lotul României. 
 
Alexandra Zamfirescu este încadrată la Serviciul Comunicaţii si Tehnologia Informaţiei din cadrul Grupării de Jandarmi ”Burebista” Braşov din anul 2021.
 
Powerliftingul este un sport în care se încearcă ridicarea unei greutăţi maxime în trei stiluri diferite, respectiv genuflexiuni, împins din culcat şi îndreptări. Sportivii beneficiază de trei încercări în fiecare stil de ridicare. Competiţia se desfăşoară în general pe categorii de sex, vârstă şi greutate şi este câştigată de sportivul care obţine cumulat cel mai mare total, în calcularea totalului fiind luată în considerare doar repetarea maximală pentru fiecare tip de ridicare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.