În 28 decembrie, ziua Sfinţilor Inocenţi, echivalentul zilei de 1 aprilie în lumea hispanică, fanii au profitat de ocazie pentru a anunţa că fostul jucător al echipei Paris Saint-Germain, Edinson Cavani, s-a retras din fotbal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Duminică dimineaţă, contul X „Analytics Boca”, care transmite ştirile clubului argentinian Boca Juniors, a lansat ştirea falsă. A fost redactat chiar şi un comunicat fals. „Mulţumesc mult, fotbal”, ar fi scris Cavani, jucător la Boca Juniors din 2023, pe contul său de Instagram.

Atacantul uruguayan, care a fost la un moment dat cel mai bun marcator din istoria PSG (200 de goluri în 301 meciuri), nu a anunţat de fapt nimic.

Postarea originală a fost vizualizată de peste un milion de ori. Numeroase conturi, unele cu milioane de abonaţi, au preluat informaţia eronată şi au distribuit-o pe reţelele sociale.

În vârstă de 38 de ani, Cavani mai are un an de contract cu legendarul club Boca Juniors. El este chiar căpitanul echipei, în ciuda faptului că la sfârşitul anului a jucat mai puţin din cauza accidentărilor.

Uruguayanul, care a jucat la Napoli şi Manchester United, nu va participa însă la Cupa Mondială din 2026, deoarece s-a retras din echipa naţională în 2024.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.