Dinamo şi Steaua au ajuns din rivale de-o viaţă la conciliere, apreciere, fair-play fotbalistic şi declarativ, transformând un derbi, care se dorea "de foc", într-o partidă banală, aproape amicală.
Totul e mers perfect, înaintea derbiului declaraţiile au fost cuminţi, apreciative la adresa adversarilor, care fie "trec printr-o perioadă bună", fie "sunt o echipă puternică, nu trebuie subestimaţi". Mi l-am închipuit pe Putin cum laudă deciziile luate la Casa Albă şi pe Obama transmiţându-i bezele liderului rus. Calităţile fotbalistice ale jucătorilor adverşi au fost scoase în faţă de parcă pe teren ar fi trebuit să se întâlnească Messi şi Ronaldo, cu menţiunea că CR7, dacă ar fi venit la Dinamo, nu ar fi scos niciun ban din buzunarul lui Negoiţă şi ar fi acceptat o chenzină de doar 2.000 de euro lunar.
"15 mii sunt în tribună", spunea un cântec al dinamoviştilor, iar joi autorul versurilor a greşit cu puţin, cu două mii. Au lipsit însă rivalii de-o viaţă, steliştii, aflaţi într-o stare de protest faţă de problemele legate de identitate ale echipei iubite, în absenţa cărora s-a declanşat poate cea mai anormală relaţie dintre două galerii. Dinamoviştii s-au lăsat pradă dorului nestăvilit faţă de stelişti şi au afişat un banner "Vrem din nou rivalii pe stadioane, nu mai vrem peluze goale". Adică fanii „alb-roşii” au refuzat să câştige meciul la masa verde, prin neprezentarea adversarului, devenind aproape melancolici după zilele în care organizau cafturi de stradă.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
Inteligenţi, "câinii" au conştientizat rapid, că o victorie în faţa unui adversar inexistent nu valorează două parale, şi, pentru că nu pot inventa un inamic, l-au chemat la luptă pe cel tradiţional.
Nu s-au lăsat însă întru totul prinşi în ghearele melancoliei, celebrele scandări referitoare la iubirea, de această dată fizică şi jignitoare, faţă de Steaua aflându-se printre preferinţele lor. Gabriel Tamaş, fost "câine", acum fundaş la Steaua, a fost ţinta lor principală. Dar stupoare, fotbalistul nu a părut la final deloc deranjat, fiind impasibil la înjurăturile dinamoviştilor. Chiar şi antrenorul stelist Laurenţiu Reghecampf a înţeles manifestarea carnală a galeriei gazdă: "Nu m-au supărat înjurăturile, nu s-ar fi întâmplat altfel dacă s-ar fi jucat pe Ghencea. Sunt oameni care îşi iubesc echipa şi aşa aleg ei să se manifeste". Dacă ar fi trăit alte timpuri, Reghecampf poate ar fi întors şi celălalt obraz.
Chiar şi singurul duşman de joi seara, gazonul de pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, a fost asimilat de ambii combatanţi. Nu adversarii i-au împiedicat pe dinamovişti şi pe stelişti să câştige, nu neputinţa sau stângăciile unor execuţii aproape hilare, ci gazonul, aşa cum au delcarat la final ambii antrenori. Paradoxal, firele de iarbă, aceste simboluri ale unei seri de primăvară, nule din punct de vedere fotbalistic, au fost cele care au transformat un derbi într-un joc aproape amical.
Unicul derbi nu mai are acea putere fantastică de a energiza oamenii, de a face să vibreze tribunele, de a emoţiona publicul până la lacrimi, de tristeţe, de ciudă, de furie sau de bucurie. Viaţa însăşi a părut absentă.
În drum spre casă, în taxi cânta George Nicolescu: “Foaie verde, lacrimă subţire / Pe islaz, prin şanţ, prin cimitire / Pe pământ e foc şi sete oarbă / Mai avem nevoie şi de iarbă".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
