Meciul Feyenoord – VVV Venlo, contând pentru etapa a XI-a a campionatului Olandei, a fost abandonat, duminică, după nici două minute de joc, după ce instalaţia de nocturnă a cedat.
Potrivit feyenoord.com, centralul Bas Nijhuis le-a cerut iniţial jucătorilor să rămână pe teren, în speranţa că problema se va remedia rapid şi că jocul se va putea relua. După câteva minute, el le-a spus jucătorilor să plece la vestiare.
Tehnicienii care se ocupă de problemele de la arena au încercat să descopere cauza problemei şi să o remedieze, dar fără succes, astfel că partida a fost abandonată.
“Este cel mai mare coşmar al unui manager de stadion, dar şi o situaţie nefericită pentru toţi cei care au venit astăzi la De Kuip. Este foarte dezamăgitor că nu am reuşit să rezolvăm problema suficient de rapid”, a declarat Jan van Merwijk, managerul stadionului echipei Feyenoord. El a precizat că problema nu a fost una legată de sursa externă de alimentare cu energie electrică.
Feyenoord a precizat că deocamdată nu ştie când se va juca meciul şi dacă se va juca complet sau din momentul întreruperii.




























