Aflat în lotul preliminar pentru a juca împotriva Chile şi apoi Bolivia în meciurile de calificare pentru Cupa Mondială din 2026, Neymar nu a fost în cele din urmă inclus în lista lui Carlo Ancelotti în ultimele meciuri internaţionale. Tehnicianul italian a revenit asupra deciziei sale şi a pus puţină presiune pe starul brazilian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„O selecţionată trebuie să reunească cei mai talentaţi jucători. Este evident, nu-i aşa? Dar un jucător talentat trebuie să fie şi în formă fizică bună. Trebuie să fie 100% apt, nu 80%”, a explicat Carlo Ancelotti într-un interviu acordat ziarului L'Equipe şi publicat sâmbătă. „Neymar îşi îmbunătăţeşte condiţia fizică. Este, fără îndoială, cel mai talentat jucător brazilian. A avut o mică problemă fizică şi şi-a revenit destul de repede.”

Victimă a unor accidentări repetate, Neymar (128 selecţii, 79 goluri) nu a mai jucat în echipa naţională de aproape doi ani. Ultima sa apariţie datează din 18 octombrie 2023, într-o înfrângere împotriva Uruguayului (0-2).

În timp ce îşi regăsea treptat ritmul cu Santos, după o serie de probleme fizice care l-au ţinut departe de teren de mai multe ori în acest an, brazilianul a simţit o durere la coapsă în timpul antrenamentului, cu câteva zile înainte de anunţarea listei lui Carlo Ancelotti pentru meciurile internaţionale. Examenele medicale au relevat un edem, fără gravitate.

„Vreau să fie într-o formă foarte bună pentru a putea juca”, a continuat Carlo Ancelotti. „Va putea participa la Cupa Mondială dacă va fi în formă fizică bună. Din punct de vedere tehnic, nu există nicio discuţie. Obiectivul său trebuie să fie acela de a fi pregătit în iunie. Nu contează dacă va fi sau nu pe lista din octombrie, noiembrie sau martie.”

„Cred că am fost exclus (din selecţionată) din motive tehnice, cred că nu are nimic de-a face cu condiţia mea fizică”, a reacţionat jucătorul în vârstă de 33 de ani după ce nu a fost convocat, precizând totodată că respectă opinia antrenorului.

„Este o decizie tehnică bazată pe numeroşi factori: ceea ce face jucătorul, ceea ce a făcut în trecut, dar şi problemele cu care s-a confruntat. Când vorbesc despre criterii fizice, este ceva pe care întreg staff-ul tehnic îl consideră foarte important”, a explicat Carlo Ancelotti.

Deja calificată pentru Cupa Mondială, Brazilia s-a impus în faţa Chile (3-0), dar a pierdut în faţa Boliviei (1-0). Vinicius şi Rodrygo nu au fost nici ei convocaţi.

Carlo Ancelotti declarase deja în iunie că intenţionează să mizeze pe Neymar pentru competiţia care va avea loc în Statele Unite, Canada şi Mexic (11 iunie-19 iulie 2026).

„Trebuie să se pregătească bine şi are timp să o facă. Este un jucător foarte important pentru noi în perspectiva Cupei Mondiale”, a declarat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.