Novak Djokovici, după eliminarea Serbiei în semifinalele Cupei Davis: Pentru mine este o mare dezamăgire şi îmi asum responsabilitatea pentru asta

Novak Djokovici, după eliminarea Serbiei în semifinalele Cupei Davis: Pentru mine este o mare dezamăgire şi îmi asum responsabilitatea pentru asta

Tenismanul sârb Novak Djokovici, învins şi eliminat împreună cu echipa sa în semifinala Cupei Davis de Italia, sâmbătă, la Malaga, deşi avea trei mingi de meci pentru calificarea în finală, a declarat că "îşi asumă responsabilitatea" pentru această înfrângere.

"Pentru mine este o mare dezamăgire şi îmi asum responsabilitatea pentru asta, evident, după ce am avut trei mingi de meci, după ce am fost atât de aproape de victorie", a declarat el după eliminare.

Numărul 1 mondial a avut trei mingi de meci în meciul doi de simplu, contra lui Jannik Sinner, pentru a oferi Serbiei al doilea punct şi un loc în finală.

Dar italianul, numărul 4 în clasamentul ATP, a câştigat cu 6-2, 2-6, 7-5 şi s-a impus apoi şi la dublu în faţa aceluiaşi Novak Djokovici cu 6-3, 6-4.

"Este foarte trist, ăsta este sportul, când pierzi pentru ţara ta, ştii, sentimentul de amărăciune este şi mai puternic", a continuat el.

Potrivit lui Djokovici, italienii "au meritat, au jucat foarte bine, în special Jannik, la simplu împotriva mea şi la dublu". "Nu a ratat aproape nicio minge pe tot parcursul meciului, aşa că nu putem spune decât bravo", a mai spus sârbul de 36 de ani.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor