Tehnicianul Claudiu Niculescu a anunţat, sâmbătă, că se desparte de FC Dinamo, în condiţiile în care conducerea clubului ar fi ajuns la un acord cu Mircea Rednic. Niculescu a precizat că I s-a oferit postul de director general, pe care a refuzat-o.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Merg să-mi rezilieze contractul, nu mai puteam continua în asemenea condiţii. Mi-a fost propusă funcţia de director general, am spus nu. Secund, în niciun caz. 13 e cu numar ghinion, după fix 13 antrenamente am fost dat afară în data de 13 octombrie. Sunt dezamăgit, dar merg mai departe. E anormal ce se întâmplă. Atmosfera în vestiar era una foarte bună. Am aflat azi-noapte de venirea lui Mircea Rednic. Dar nu sunt un terchea-berchea să rămân pe bancă la acest amical, foarte urât, dar asta e ţara în care trăim. E strigător la cer ce s-a întâmplat. Nu mă aşteptam să mi se întâmple aşa ceva la Dinamo", a spus Claudiu Niculescu, potrivit sport.ro şi digisport.ro, după un meci amical cu Dobroeşti, disputat la Ştefăneşti, scor 23-0.

Claudiu Niculescu a preluat conducerea tehnică a echipei Dinamo la 23 septembrie, când a semnat un contract valabil până în 2020.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.