Tehnicianul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu CFR Cluj, pierdut cu scorul de 1-3, că rezultatul este nedrept.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Rezultatul este nedrept. Cred că am făcut un joc bun, ne-am creat ocazii de a marca. La 1-1 am greşit la acea lovitură laterală şi am primit al doilea gol. Dacă nu primeam acest gol cred că puteam să şi câştigăm acest joc. Sunt supărat şi dezamăgit de acest rezultat nedrept. Am făcut greşeli din păcate şi am primit trei goluri. A fost o greşeală colectivă la primul gol. Apoi însă am controlat jocul, ne-am creat ocazii… CFR-ul are jucători valoroşi şi la prima greşeală te taxează. Eram convins că putem să câştigăm acest joc. Fotbalul este nedrept. În această seară am jucat fotbal şi am pierdut pe nedrept”, a spus Neagoe la Digi Sport.

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, în prima etapă a play-off-ului Ligii I, meci la care au fost eliminaţi doi jucători, unul de la gazde şi unul de la oaspeţi.

Au marcat Ţucudean ‘1 (secunda 20), Djokovic ’56 şi Deac ‘90+3 (penalti) pentru gazde, respectiv Vaşvari ’48 pentru oaspeţi.

În minutul 70, de la clujeni a fost eliminat Culio, după ce a primit al doilea cartonaş galben, iar în minutul 90+2 a fost eliminat şi Mensah,de la Sepsi, tot pentru cumul de cartonaşe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.