Naţionala Angliei foloseşte corturi încălzite la antrenamentele sale pentru a reproduce condiţiile pe care le-ar putea experimenta la Cupa Mondială din SUA, Canada şi Mexic de anul viitor, relatează BBC.
Thomas Tuchel şi echipa sa se află în Girona, în Spania, pentru un stagiu de pregătire.
Anglia joacă sâmbătă împotriva Andorrei într-un meci de calificare pentru Cupa Mondială, înainte de a juca împotriva Senegalului într-un meci amical la Nottingham Forest's City Ground pe 10 iunie.
Ca parte a stagiului de pregătire, antrenorul Angliei şi personalul de performanţă al Federaţiei de Fotbal vor analiza modul în care jucătorii se descurcă în condiţiile extrem de calde şi umede cu care s-ar putea confrunta la Cupa Mondială.
Jucătorii vor efectua teste de fitness în interiorul corturilor, pe biciclete de exerciţii, la temperaturile la care ar putea fi supuşi în timpul turneului, iar recuperarea lor va fi analizată.
Tuchel a spus că se aşteaptă ca jucătorii săi să „sufere” în condiţiile turneului şi că va călători la Cupa Mondială a Cluburilor din această vară din Statele Unite pentru a evalua situaţia.
„Este important să vedem meciuri acum în America, şi în Miami la trei după-amiaza”, a spus Tuchel.
„Voi vedea asta. Cum arată, şi trebuie să înţelegem cum să răcim jucătorii, să hidratăm. Care sunt opţiunile noastre.Să vedem pentru că este după sezon, deci va fi foarte similar. Experienţa reală este pentru jucători, dar am făcut pre-sezon acolo în Orlando şi voi fi foarte surprins dacă nu vom suferi. Suferinţa este unul dintre titlurile acestei Cupe Mondiale”, a spus el.
Au existat avertismente conform cărora temperaturile pe 14 dintre cele 16 stadioane folosite pentru Cupa Mondială 2026 ar putea depăşi „niveluri potenţial periculoase” în timpul turneului. În oraşul gazdă Dallas, într-un an mediu, peste 80% din zilele din iunie şi iulie depăşesc 28 de grade Celsius.
Anglia a câştigat primele două meciuri de calificare la Cupa Mondială sub comanda lui Tuchel şi se află pe primul loc în clasamentul Grupei K.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.