După o absenţă de peste un an şi după ce a devenit mamă pentru prima oară, jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka a sărbătorit revenirea în circuit şi începutul anului 2024 cu o victorie în primul tur al turneului de la Brisbane (Australia).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 26 de ani, fostul număr 1 mondial, s-a impus în faţa germanei Tamara Korpatsch, scor 6-3, 7-6(9).

"În ultimii doi ani în care am jucat înainte de a o avea pe fiica mea, nu am dat înapoi atât de multă dragoste pe cât mi s-a oferit. Simt că asta este ceea ce vreau să fac la acest capitol. Apreciez foarte mult faptul că oamenii vin şi mă încurajează, pentru că simt că a fost o vreme în care eram doar un copil mic care încerca să se uite cum joacă modelele mele. Uneori mi se pare ireal să joc pe aceste terenuri. Privind acum la meci, sincer, sunt foarte mândră de mine. Simt că am jucat la un nivel destul de bun. Cred că şi adversara mea a jucat foarte bine, de asemenea. Sincer, nu mă pot gândi decât la emoţiile constante pe care i-am avut. Aşa că a fost foarte important acest meci", a spus sportiva la finalul partidei.

Osaka o va înfrunta în turul al doilea pe Karolina Pliskova, triplă campioană la Brisbane, o confruntare între două foste număr 1 mondial. Ultima lor întâlnire a avut loc la Brisbane în 2020, când Pliskova s-a impus în semifinale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.