Fosta gimnastă Nadia Comăneci a declarat pentru Reuters că a fost plăcut să îi vadă pe români bucurându-se de succesul de la Roland Garros al Simonei Halep şi că speră ca părinţii din România să înţeleagă importanţa practicării sportului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La 11 iunie, Simona Halep şi-a prezentat trofeul de la Roland Garros pe Arena Naţională, în faţa a aproximativ 20.000 de fani.

“Sportul îi uneşte pe oameni. A fost plăcut să îi vedem pe românii de toate vârstele trăind această bucurie. Succesul Simonei arată tuturor că prin muncă multă şi dăruire poţi să ajungi la vârf. Sper că îi va face pe părinţi să înţeleagă importanţa practicării sportului şi că România poate fi din nou în vârf”, a spus Nadia Comăneci.

Ea a vorbit despre trăirile de după un succes important, cum a fost victoria Simonei Halep la Roland Garros. “Ai nevoie de timp ca să te obişnuieşti cu idea. Trăieşti euforia victoriei şi te gândeşti: ‘Nu pot să cred că este adevărat’. Apoi te întrebi: ‘Este adevărat?’. După aceea dormi o noapte şi dimineaţa te trezeşti şi îţi dai seama: ‘Nu a fost un vis, trofeul este aici, în camera mea. Chiar s-a întâmplat’. În cazul meu, nu am realizat nici a doua zi ce reuşisem. Abia când m-am întors în România şi mă aşteptau 10.000 de oameni la aeroport m-am gândit: ‘A fost ceva important’”, a precizat Comăneci, făcând referire la perioada de după ce a obţinut primul 10 din gimnastică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.