Tenismenul spaniol Rafael Nadal, locul 2 ATP, s-a retras de la turneul de la Indian Wells, sâmbătă, înaintea semifinalei cu Roger Federer, numărul 4 mondial, astfel că elveţianul va juca finala. Nadal a acuzat o accidentare la genunchi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Rafael Nadal s-a retras din cauza unei accidentări la genunchiul drept. Îi urăm însănătoşire grabnică lui Rafa. Roger Federer se califică în finală”, au anunţat organizatorii competiţiei.

Duelul de sâmbătă urma să fie al 39-lea dintre cei doi mari jucători, Nadal conducând cu 23-15 în întlânirile cu Federer. Ultima întâlnire a avut loc în finala turneului de la Shanghai, din 2017, când elveţianul s-a impus cu 6-4, 6-3. De altfel, Federer a câştigat ultimele cinci partide jucate cu Nadal.

În cealaltă semifinală se întâlnesc canadianul Milos Raonic, locul 14 ATP, şi austriacul Dominic Thiem, locul 8 ATP.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.